Când se-ntorc privirile,
După ochii-nlăcrimaţi,
Se trezesc şi amintiri,
În ocean de foc, scăldaţi.
Când se-ntorc amintirile,
Şi curg prin apa mării,
Din valul înspumat al sării,
Pierdută-n lună – ochişorii.
Când se-ntorc zorile,
Din noaptea-ntunecoasă,
Însomniile dispar,
La un ceai, pe masă.
Când mă-ntorc şi te privesc,
Nu ai vrea să te zăresc,
Tot în lacrimi, - te regăsesc.
Tu! Albastru infinit ceresc!
Din Vol. de Poezii - ŞI STELELE PLÂNG - Autor Suzi Mirea
