O ZI DIN VIAŢA UNUI PĂMÂNTEAN

O ZI DIN VIAŢA UNUI PĂMÂNTEAN

Mâine –  nu există,

Doar astăzi, se prezintă,

Ziua ce se-aşterne,

Când te scoli devreme.

Şi, la muncă să ajungi,

În zece ore ca la slugi,

Tu munceşti din zi în noapte,

Eşti umilit şi pe săturate.

De multă muncă şi-n zadar,

Pe o leafă mică de zidar,

Prin ploaie şi vântul rece,

Prin betoane ziua-ţi trece.

Şi acasă când mai ajungi,

Rupt de sete, obosit de munci,

Copiii trag de tine, la parc să-i duci,

Tu de oboseală, să nu te plângi?!

Şi din nou ... şi iar acasă,

Soacra strigă, nu-i pită pe masă,

Du-te Ioane şi ia pâine pe vatră,

Copiii-s obosiţi, şi-adorm de îndată.

Şi Ion, se cam şifonă, de al ei ton,

Al bunicii, ce ţipa ca un magntofon,

Se împăcă cu ideea că-i şi ea un om,

Şi muncise mult de-o făcuse chiar neom.

Pe când se puse-n pat, în dormitor,

Frânt de muncă, adormi beton,

Moţăi în sforăială, ca un plin sifon,

Dimineaţa se trezi singur, c-un televizor.

A doua zi veni, c-un bughet de flori, şi-un dor,

Pe la soţie, s-o îmbuneze, că-i un soţ iubitor,

Şi să-l ierte, să-l răsfeţe, că-i un mare muncitor,

Ori în noaptea ce-o pierduse se făcu ca un bujor!

O zi din viaţa unui Pământean, muritor –

Asta, – Dacă nu alegi să fii nemuritor!!!

Din vol de Poezii - ŞI STELELE PLÂNG - SUZI MIREA